Vor fi restricții dacă vine valul patru al pandemiei de COVID-19? Răspunsul premierului (VIDEO)

Publicat: 10/08/2021, 13:25

„Doar dacă ne vaccinăm putem să scăpăm de pandemie”, a subliniat Florin Cîțu, marți, atunci când a fost întrebat dacă autoritățile au în vedere reimpunerea unor restricții, în contextul creșterii cazurilor de infecții cu SARS-CoV-2, a apariției valului 4, cu varianta mult mai contragioasă Delta, totul pe fondul avântului sezonului turistic și al festivalurilor și a unei rate de vaccinare reduse.

Întrebat de măsurile pe care le are în vedere, în contextul în care medicii trag semnale de alarmă cu privire la valul 4 al pandemiei, dar oamenii se înghesuie la mare, în spații publice, premierul Fșorin Cîțu s-a declarat bucuros că „românii se bucură de facilităţile pe care le are România în domeniul turismului”, și a subliniat că vaccinarea, mai mult decât restricțiile, reprezintă soluția de a scăpa de pandemie.

„Astă iarnă România a fost una dintre singurele ţări din Europa care a avut deschis sezonul turistic şi am fost prima ţară care a relaxat condiţiile şi a avut şi vaccin la liber”, a spus premierul, marți, la întrebările presei.

„Nicio altă măsură pe care am luat-o anul trecut nu ne-a scăpat de pandemie”

În acest context, șeful Executivului a reiterat apelul adresat populației de a se vaccina, despre care crede că este singura soluție de a scăpa de pandemie, și îi încurajeze pe toți politicienii, indiferent de eșichierul politic, să promoveze imunizarea.

„În continuare  avem vaccin. Din punctul meu de vedere, valul patru nu se poate justifica atât timp cât avem vaccin şi trebuie doar să ne vaccinăm. Este important ca toţi să dăm acest mesaj şi aici fac un apel către toţi liderii politici din opoziţie sau de la putere, către toată societatea, să preluăm acest mesaj cu vaccinarea. Doar dacă ne vaccinăm putem să scăpăm de pandemie. Nicio altă măsură pe care am luat-o anul trecut nu ne-a scăpat de pandemie, dar în momentul în care a apărut acest vaccin, am văzut că am putut să depășim această fază”, a spus premierul, care îi critică pe cei care nu susțin campania.

„În continuare este foarte important să ne vaccinăm şi dacă va fi nevoie voi merge din nou iarăşi prin ţară. (…) Nu l-am văzut nici pe preşedintele PSD, nici pe cei care critică astăzi această campanie de vaccinare să fi făcut un minim efort în a susţine campania de vaccinare„, a spus Cîţu, înainte de şedinţa Biroului Executiv al PNL.

Întrebat dacă România ia în calcul să impună certificatul de vaccinare, Cîțu a reluat mesajul: „Strategia noastră este una simplă. Trebuie să ne vaccinăm cu toţii. Nicio altă măsură nu ne salvează de pandemie”.

„Avem creată capacitatea de vaccinare până la 100.000 de persoane pe zi”, a răspuns premierul, când a fost întrebat de măsuri altele decât apeluri la vaccinare. „Succesul unei campanii de vaccinare îl vedem în numărul de persoane infectate”, a spus Cîțu, aproeciind că în România avem încă un număr mic de persoane infectate.

La întrebarea dacă rămân restricțiile o opțiune în cazul creșterii numărului de cazuri și a aglomerațiilor pe litoral, dar și în contextul semnalelor de alarmă privind valul 4, cu varianta Delta, premierul a subliniat că deciziile vor fi luate în funcție de analiza epidemiologică.

„Niciodată nu am scos acele praguri, de 2 la mie, 3 mie, sunt acolo. (…) Eu zic sî avem încredere că vom lua cele mai bune măsuri. Au fost foarte mult epropuneri cu foarte multe restricții, și înaintea valului 3, multe dintre ele nu le-am luat și ați văzut că am trecut peste valul 3 mult mai rapid decât alte țări”, a conchis prim-ministrul.

Medicul epidemiolog și cercetătorul Octavian Jurma a tras recent un semnal de alarmă privind evoluția prognozată a valului 4 al pandemiei de COVID-19, în care predominantă e varianta Delta, în contextul unei rate mici a vaccinării românilor și recomandă accelerarea campaniei pentru imunizarea cât mai multor persoane, mai ales în contextul revenirii la școală a copiilor în formă fizică.

Madalina Prundea
Absolventă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Departamentul de Limbi Moderne Aplicate din cadrul Facultății de Litere, Mădălina mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO Momentul atacului din Crângași. O cameră de bord i-a înregistrat pe cei doi tineri...
Afacerea cu care s-au îmbogățit doi români întorși după 7 ani din Italia. Sebastian și...
Fostul milionar din fotbalul românesc a ajuns sărac lipit pământului la 72 de ani! A...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
La 12 zile după nuntă, un tânăr din Indonezia a aflat că soția lui era...
Revoltător! Cum justifică Luis Fabian crima de la Padina: 'Trebuie să înghit eu?!'
Dieta CIUDATĂ a lui Michelle Obama, la 60 de ani! Alimentul la care a renunțat...
Au auzit strigăte disperate de sub pământ, iar când s-au apucat de săpat au dat...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Premierul Slovaciei a fost împușcat la Handlova. Prima imagine cu atacatorul
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Volkswagen dă startul precomenzilor lui Golf GTI. Cât costă acesta?
Rusia îşi concentrează forţele pentru o nouă invazie din nord în Ucraina. Avertisment al şefului...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Halep a renunțat. Decizia care șochează lumea tenisului. A pus punct!
Florin Răducioiu, distrus după relația cu fotomodelul Janine Sârbu. Cum a aflat că e înșelat
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Julia este hotărâtă să nu îi mai ierte greșelile lui Robi: „Vreau să îți spun...
Lavinia Pîrva, despre momentele dificile din mariajul cu Ștefan Bănică Jr.: ”A fost o perioadă...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau...
(P) Iată ce monitor gaming se caută în 2024
×